Morman de sentimente

Am aşteptat prea mult ziua asta. Ştiam că sunt pregătită să îl văd, sau cel puţin aşa credeam. M-am îmbrăcat cât mai sexi şi mi-am pus cerceii noi. Nu m-am machiat,  ştiam ca nu îi place să fac asta.

Am ieşit din casa la fix. Mă aştepta acolo de 24 de minute deja. Nu e nimic, nu se va supara, ştia ca îmi place să întârzii. Aceeaşi cafenea în care ne întâlneam de obicei. Şi aceeaşi masă, tipic pentru el. Stă pe locul în care statea întotdeauna. Nu m-a văzut când am intrat, era prea ocupat să-şi savureze ţigara. A uitat că nu îmi place să fumeze de faţă cu mine. Fumul gros ce cuprindea taverna în care ne aflam îmi dădea senzaţia că mă înnec şi..strănut. Mă recunoşte. Se întoarce spre mine: "Ai ajuns!". "Mda..aşa se pare. Iar tu..ai rămas neschimbat. De-ai şti cât de mult îmi doream să te văd."-asta gândeam. "Da, aici sunt!"-atât i-am răspuns.

Îi simt palma cu degetele răsfirate pe palma mea. Apasă ferm cu o palmă atât de caldă. Ochii aştia în care m-aş scălda toată viaţa..

-Eşti încordată.

"Pentru că nu vreau să uit, pentru că vreau să prelungesc secunda asta, pentru că vreau să mă bucur de ea cât mai mult, pentru că nu vreau sa ma prabusesc!"

Dar nu îţi spun. Prefer să îţi vorbesc despre despărţiri. Aşa cum am făcut-o şi aseară.

- Mi-e milă de tine. Nu o să fii fericit niciodată. Nici cu mine, nici cu alta, nici singur. Cauţi mereu alt anotimp, alt loc, pe altcineva. Nimic nu e niciodată destul pentru tine. Când mi-ai zis că nu-ţi găseşti locul, ultima dată când ne-am văzut, mi-a venit să mă aşez pe jos şi să râd până se face noapte şi mă dau ăia afară din bar. Tu niciodată nu-ţi găseşti locul. Pentru tine niciodată nu e de ajuns ce ai.

-Nu cred să fie cineva pe Pământ mai idiot ca mine. Pur şi simplu nu cred. Mă îndrăgostesc tot timpul de ceva ireal, mai pun calităţi de la mine, speculez, anulez defecte în minte şi sfârşesc prin a inventa un om perfect, pe care-l suprapun crudei realităţi, care este întotdeauna surprinzător de diferită de ce mi-am imaginat eu. Plouă !

-Te-ai schimbat ! (Am reuşit să i-o spun! )

-No shit. A trecut mult timp, dar nu m-am prea schimbat.

-Este vina ta. Te-ai jucat. Te-ai tot jucat. Te tot rupi de oameni câteodată atât de sec şi îţi arăţi adevărata faţă.

-Asta pentru că n-am suferit destul. N-am cerşit compasiune de suficient de multe ori ca să-mi dau seama că nimeni nu vrea să mi-o ofere.

-Sunt aici, te-aş ţine în braţe dacă ai avea nevoie, ţi-aş da două palme dacă ai avea nevoie, aş tăcea dacă asta ar fi semn că am încredere că o să te aduni şi o să continui, dar ca să-mi dau seama ce trebuie să fac, lasă-mă puţin aici, lângă tine. O să fie bine, mâine o să redevii bărbatul de care le e teamă tuturor.

S-a uitat la mine. Doamne, ochii ăia. Şi buzele, şi..şi apoi, dintr-o dată, a stat. Timpul s-a oprit în loc. Am trecut de deadline. S-a aşternut o linişte dureroasă, care mă împiedica să mai aud ceva. Dintr-o dată, nimic nu mai avea sens.

-Plângi?

"Nu, prostule ! Plouă afară şi mi-au rămas picături pe obraji. Normal că plâng. Ai fost atât de ocupat să îţi cauţi dragostea adevărată, încât ai uitat de mine. Ţi-a păsat atât de mult de ceilalţi, încât ai uitat să mă întrebi ce mai fac. Ai pierdut multe momente frumoase. Ai nimerit în viaţa altora şi ai uitat de a mea. Şi ai uitat să mă iei de mână, atunci când am încetat să mai merg!"

-Nu, nu plâng. Trebuie să plec.

-Aşteaptă ! Trebuia să îmi vorbeşti despre el.

-Dacă ar fi meritat ţi-aş fi povestit despre el.. iar dacă aş fi meritat, ar fi fost aici, pentru mine.

Nu l-am îmbrăţişat când am plecat şi nici nu i-am spus, aşa cum făceam întotdeauna, să aibe grijă de el. Mi-am luat geanta şi am plecat. Mi-a fost teamă să mă uit înapoi, probabil imaginea lui m-ar fi tulburat. Ştiam ca îşi va mai aprinde o ţigară şi îşi va fuma gândurile. Ploua. Nu iau taxiul, a început să îmi placă ploaia. 

De unde au femeile această super-putere de a anula cele mai intense trăiri într-o clipă, de parcă ele nu ar fi existat niciodată şi de parcă nu ar fi avut niciodată ochii fierbinţi şi umezi din cauza lui?

Aşa că i-am închis în minte zâmbetul şi am plecat fericită.