Heartbeat .

I promise myself..

Câţi dintre noi nu ne promitem nouă ceva? Sau oare câţi încercăm să ne găsim stabilitatea? Cum am putea să o găsim?

Am crescut…nu aşa cum cresc florile, se înalţă…am crescut adânc în interiorul meu. Cică îmi doream stabilitate şi o căutam oriunde în exterior, fără să îmi dau seama că aceasta se afla în mine. A trebuit să mă uit în ochii mei şi să îmi clarific: ce îmi doresc, de ce îmi doresc, ce paşi să fac mai departe, ce nu sunt în stare să recunosc la mine, ce mă doare şi de ce mă doare etc. Mă simt atât de inutilă căci nu am reuşit să ajung nici măcar la jumătatea drumului pe care am vrut să-l croiesc; pe când crezi că ai înţeles, apare altceva, pe când crezi că ai rezolvat ceva, îţi dai seama că te minţi.  Uitându-mă adânc în mine am văzut lucruri ce nu am vrut să le văd, am conştientizat frici pe care credeam că le-am depăşit, dar cel mai important am scos în perioada aceasta partea "întunecată" din mine. Da.. atunci când am văzut-o, am lăsat-o să iasă la suprafaţă, să se manifeste. Nu a fost plăcut, dar face parte din mine. Deci, nu m-am schimbat, dacă asta vă întrebaţi, ci doar asta sunt eu.

Încă mai încerc să fac acel mare pas, cel de la cer la pământ, pasul de la zbor la stabilitate.

Dragostea..şi ea face parte din noi, din schimbarea noastră.

Ştiţi.. Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: “Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare.” Platon l-a ascultat fără sa crâcnească, şi s-a întors dupa o vreme fără a aduce nimic cu el.

Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit : “Atunci când am intrat în lanuri, am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai măiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemeni celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.”

Socrate i-a spus : “Aceasta este dragostea.”

Să spun ce este dragostea adevărată? E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi. Dar oare câţi sunt pregătiţi pentru astfel de sentimente? Nimeni. De aceea nu ne găsim stabilitatea. Degeaba ne promitem nouă ceva. Nu suntem destul de puternici, suntem nişte laşi. Mă iubeşti? Defapt…ştii să iubeşti?

Viața nu este despre cum supravietuiești în furtuna, ci despre cum dansezi in ploaie.