Copile !

Cand eram mica, de un lucru eram sigura. Printesele exista. Si pentru fiecare dintre ele, exista si un print.

Cred ca, fara sa imi dau seama am crescut. Si totusi nu am renuntat nicicand sa cred in printese. Dar astazi cred ca am acceptat faptul ca nu exista. Astazi, dupa mult timp, realizez ca totul a fost o minciuna.

De ce? Pentru ca astazi m-am uitat la mine si nu am mai vazut un copil. Desi multi nu cred asta, m-am maturizat si doare. Nici nu imi dau seama daca a fost o maturizare brusca, sau am crescut incetul cu incetul. Cert e ca astazi mi-as mai dori sa fiu copil. Mi-as dori sa il astept cu acelasi entuziasm pe Mos Craciun, mi-as dori sa nu stiu ce inseamna “tehnologie” si mi-as dori din nou sa mai pierd timpul degeaba cu prietena mea in fata blocului.

Toate astea si-au pierdut culoarea. Poate a mai ramas putin din acel copil in mine, doar ca acum nu mai folosesc culori in a ma exprima.

Am avut parte de prima dezamagire, mi-am pierdut cea mai buna prietena, am uitat sa urez “La multi ani!” bunicii mele, am pierdut entuziasmul apusurilor, mi-am simtit gustul lacrimilor, mi-am pierdut din nou cei mai buni prieteni, am pierdut speranta, am renuntat, am tipat, am plecat, am ramas in urma, am dezamagit, am fost dezamagita, am inselat, am fost inselata, am cunoscut prima iubire, dar niciodata ultima, am cazut, dar m-am ridicat. De fiecare data. Dar niciodata cu ajutorul cuiva. Intotdeauna singura.

Dar am si iubit, am fost iubita, am zambit, am impartit zambete, am ascultat, am fost ascultata, am sperat, am oferit sperante, am invatat sa iubesc ploaia, am invatat sa nu mai inchid geamul cand bate vantul. Am reusit sa privesc stelele si dincolo de nori si, cateodata, am reusit sa privesc si mai departe de orizont. Cea mai mare reusita a mea: am privit primul rasarit alaturi de persoana iubita la malul marii.

Am invatat multe de-a lungul timpului si asta m-a ajutat sa cresc. Desi sustineam ca nu vreau a creste…am facut-o. Si nu pentru ca am vrut. Multe sa intampla fara sa vrem. Nici frunzele nu vor sa cada toamna. Dar vantul bate. Pentru ca a venit timpul.

 Culorile in care privesc acum lucrurile, persoanele, sentimentele, sunt diferite de atunci. Acum au mai multe nuante. Cu timpul am invatat sa le combin. Timpul..el m-a invatat atat de multe. Am crezut ca el rezolva problemele, dar defapt doar le acopera. Pacat ca toamna bate vantul.

Am uneori vaga impresie ca altcineva a trait si a facut unele lucruri in locul meu. Acel copil care imi dicta cum sa actionez. Acel copil care ma incuraja si ma facea sa imi dau seama ca daca eu nu lupt pentru visele mele, altcineva nu o va face. Si daca nu imi implinesc visele, ele imi vor da frustrari si regrete. Si, da, am regrete. Regrete ca nu am facut, sau regrete ca am facut. Fiecare reusita sau descurajare a ramas intotdeauna intiparita intr-un coltisor al mintii mele. Si a revenit de multe ori la auzirea unui cantec sau a unei vorbe.

Amintirile..sunt mereu atat de prezente. Pentru ca nu pot lasa trecutul sa plece. Deseori in prezentul meu isi face loc si trecutul. Am oferit atat de mult. Si inca mai am de oferit. Cand merita, eu pun la bataie si ultima bucatica de inima.  Dar ce mai merita acum? Multi ne temem de suferinta. Asa ca ajungem sa nu mai avem teluri, dorinte, asteptari. Nu mai vrem sa speram, apoi sa fim dezamagiti. Ne este mai usor sa renuntam inainte de a incerca. Sau tintim undeva jos, in speranta ca acolo, cu siguranta vom reusi.

Vin-o acasa. Mi-e atat de dor de tine. Mi-e atat de dor sa mai stam de vorba. Te-ai schimbat atat de mult. Ai pierdut multe momente importante si ai uitat multe persoane frumoase. Ai parasit multe cadre si ai alergat prea repede sa prinzi trenul gresit. De multe ori ai nimerit in viata altora si ai uitat de a mea. Ai plans prea mult cand ai renuntat la unele dorinte si ai uitat sa mai zambesti pentru mine. Ai scris prea multe randuri despre greseli repetate si ai uitat sa imi mai canti mie din piesa preferata. Cand m-am pierdut, tu ai gasit pe altcineva. Ai uitat sa ma iei de mana cand m-am oprit din drum. Ai privit prea mult timp inapoi si ai uitat ca, totusi, mergi inainte. Ai cautat atat de mult luna, dar nu ai mai privit stele. Ai pierdut asa multe si de fiecare data ai pierdut cate o bucatica din tine. Filmul ruleaza doar odata, dar tu tot vrei sa repeti scenele. Ai gresit mult. Prea mult. Opreste-te pentru o clipa, si alege drumul pe care vrei sa mergi. Eu sunt aici. Mereu voi ramane aici si, de fiecare data cand te vei intoarce, te voi astepta. Nu am altceva de facut, pentru ca am invatat sa iert. Actorul intotdeauna isi spune replica, apoi paraseste scena. Dar tu..tu mereu ai vrut sa ramai mai mult. Ai ramas prea mult in lumina reflectoarelor, de teama ca reprezentatia ta nu va fi la fel de placuta si pentru altii. Decorul intotdeauna se va schimba, dar tu ramai acelasi. Renunta la asteptari si spune-ti rolul. Motor, filmati! Nu mai derulam din nou.