Ce vindeti voi nu e adevar :|

Daca esti atenta cu ei, esti antica.

Daca nu, esti insensibila.

Daca nu te aranjezi, esti o neingrijita.

Daca te aranjezi, o faci ca sa se uite altii dupa tine.

Daca nu muncesti, esti o simpla femeie de casa.

Daca lucrezi si castigi mai mult ca ei se supara.

Daca in oras platesc ei mereu,este un abuz din partea ta.

Daca platesti tu, zic ca se simt prost.

Daca ei cresc ierarhic, este datorita capacitatilor lor.

Daca cresti tu, te-ai culcat cu sefu.

Daca iti place un baiat fara bani, esti o proasta.

Daca iti place unul cu bani, esti o interesata.

Daca esti intr-un moment prost, esti o nebuna.

Daca ei sunt intr'un moment prost, saracii... nimeni nu ii intelege.

Daca esti urata, nu te baga in seama.

Daca esti frumoasa si desteapta le este frica de tine.

Daca isi fac o iubita mai tanara ca ei, sunt smecheri.

Daca iti faci tu un prieten mai tanar, esti disperata.

Daca sunt intoleranti, intelege...au avut o zi proasta.

Daca tu esti intolerabila, esti pe ciclu.

...

in viata prietenia este totul si ca atunci cand nu mai am putere, daca inchid ochii, imi dau seama ca prietenii imi sunt energia!

Stau pe acelasi pat pe care stateam si acum ceva timp si plangeam, parca nu s'a schimbnat nimic, e ca si cum si acum as avea 12 ani si as suferi din dragoste pentru prima data, doar daca ma privesc in oglinda imi dau seama ca am mai crescut. Am aceeasi perna in brate , la fel de uda, doar ca are alta lenjerie. Ma asez la birou, plang.. Unde sunt acele sentimente atat de puternice pe care jura ca ti le poarta? Plang mai tare... In seara asta nu ma pot inveseli, privesc cerul si plang, plang pentru ca mi'e dor de zambetul meu, de visele mele. Cate amintiri...planuri...zambete...lacrimi... Cand m'am indragostit prima data mi'a fost frica de final... Zilele trecute am trecut printe locurile unde stateam noi, dar nu mai cunoasteam nimic. Era totul asta de schimbat...stii banca unde stateam noi si vorbeam mereu...acum e acoperita de praf si nu mai sta nimeni pe ea. Tin minte ca zilele acelea erau pline de soare. Acum...e frig si intunecat. Prefer sa inchid din nou ochii, sa ma gandesc ca atunci cand ai plecat te'am luat in brate si te'am rugat "Nu ma uita!" Iar tu mi'ai jurat ca nu vei uita. Daca m'ai intreba ceva acum, ti'as spune ca eu nu te'am uitat. Nu te'ar interesa. Nu vreau sa te mai visez. Nu vreau sa iti mai simt lipsa. Nu vreau sa mai incerc sa dau timpul ianpoi. Nu vreau sa te mai iubesc. Vreau doar sa te aduc pentru o clipa, cat de mica, sa te aduc langa mine, sa simti ca te iubesc, sa simti ca... Ca tu esti tot ce am mai scump.

Dar stii ce e cel mai rau? Ca de fiecare data cand voi suferi la fel de tare, ca un copil, poate voi schimba decorul, dar nu si sufletul...

Si datorita lor...

Am plans zile intregi din cauza dureri provocata de anumiti indivizi, am plans pana mi s-au facut ochii cat cepele si obraji ca doua rosii, am devenit oribila din cauza tristetii, dar nu le reprosez nimic, le spun doar atat: datorita voua am devenit puternica, fiecare lacrima m-a intarit, acum cu greu ma mai faci sa plang, dar poti sa incerci.

Am crezut uneori ca sunt nefericita pentru ca nu-mi sta parul bine sau nu ies bine in poze, pentru ca mai apoi sa regret afland povestile socante ale unor copii cu adevarat nefericiti. Lor le multumesc pentru ca m-au invatat sa ma bucur de fiecare secunda a vietii si le urez multa sanatate.

Am pierdut clipe din viata mea, lasam momentele sa treaca, pana cand am pierdut definitiv persoane dragi. Lor le multumesc ca m'au invatat sa traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, pentru ca nu se stie cand mori.

Am iubit persoane, care nu meritau, dar care totusi mi'au aratat cum e sa fii iubit. Lor as vrea sa le multumesc ca mi'au fost "suflete pereche". 

Am urat oameni, situatii, amintiri, fara rost, lasandu'ma inselata de aparente. Imi pare rau, dar datorita lor am invatat ceva: nu te lasa niciodata inselat de aparente.

Am lasat in urma oameni cu care am petrecut momente minunate pe care nu cred ca e voi putea uita vreodata, amintiri greu de uitat. As vrea sa le multumesc pentru ca datorita lor am invatat ca amintirea este singurul vers care poate fredona trecutul!

Departe de tine..

Tocmai realizez ca timpul a trecut foarte repede. Sunt departe de tine si iti duc dorul..

Incerc sa zambesc pentru buna impresie, dar simt ca deja totul trece peste puterile mele. As vrea sa plang, dar nu pot, nu am voie.

Te-ai strecurat în sufletul meu fără să ştiu şi abia după atâtea luni de zile de când încerc să scap de imaginea ta înteleg, prea târziu poate, cât suflet am pus în această apropiere.

Simţeam şi atunci magia apropierii tale, acel ceva inefabil ce mă atrăgea ca un magnet deosebit de puternic.

Ce să te fi îndepărtat? Nici tu nu ştii … Te compătimesc pentru cât de puţin m-ai cunoscut. Îmi repetai obsesiv că sunt speciala; eram speciala atâta vreme cât ochii tăi mă iubeau, eram speciala sub lumina lor ca un actor sub lumina reflectoarelor, reprezentaţie pentru ochii unui singur spectator capabil să vadă şi, mai ales, să priceapă.

Mi-amintesc cel mai bine zâmbetul tău; te-aş fi iertat pentru orice vină dacă mi-ai fi zâmbit aşa cum numai tu poţi zâmbi. Am căutat de-atunci pretutindeni zâmbetul tău, întreg nu l-am mai regăsit niciodată, nici măcar pe chipul tău, după despărţire.

Iubim de multe ori în viaţă, dar de fiecare dată altfel. O altă intensitate a trăirilor, o altă desfăşurare a împrejurărilor, alte replici şi aceeaşi sete de împlinire, de regăsire a unui fragment lipsă din sentimente, din conştiinţă, chiar din gesturi. Recunoaşterea e arbitrară, independent de idealul nostru, recunoaştem o siluetă fugară, cândva întrezărită cine ştie în ce vis, o iluzorie mişcare a mâinii, cuta unui veşmânt, decoruri de interior, case, cutii de păpuşi sau exterioare: un copac înflorit ca un început de iubire, un buchet de trandafiri, sângele ca o văpaie hrănind o iluzie de senzaţie, un sentiment neformat încă precum un vierme ce nu va deveni niciodată fluture...

Si imi este dor si dorul de tine doare. Si totul va fi iarasi asa cum a mai fost.

Dar...va fi altfel...ne-am lipsit mult...si ti-am simtit tristetea din voce...si bucuria...si dragostea...vorbeai tu? Sau eu?...
Iarasi ma incearca acelasi sentiment...iarasi nu mai stiu de unde vin cuvintele...si nici nu stiu care inima batea mai tare...a ta? A mea?
Dar...ce mai conteaza?

Crede-ma, lacrimile dor, dar amintirile sunt cele care ma omora; cand imi amintesc de imbratisarile tale atat de calduroase mi se face frig, imi ingheata sufletul, saruturile noastre inca le mai simt: atat de delicate si ametitoare, vocea ta atat de diferita de a celorlalti inca o am intiparita in minte, discutiile interminabile inca imi lipsesc... Cum sa fac sa uit toate astea? Cum as putea vreodata sa te scot din sufletul meu?

M-am asezat din nou pe pamant, dar acum nu mai parea asa rece, iar cerul era mai senin si stele mai stralucitoare, mai usor de atins. M-am uitat din nou spre toti acesti ei care ma inconjurau, privirile lor era acum prietenoase, intelegatoare, le-am zambit si m-am intins pe spate. Filmul era pe sfarsite, amintirile ramaneau in trecut, ma bucuram de prezent si speram la un viitor mai bun sau... nu?